Lectie de inot
Tehnica procedeului Bras
Acest procedeu de înot este cunoscut încă din antichitate. Mişcările lui apar pe fresce, obiecte de artă, iar pe un papirus egiptean s-au găsit urme din anul 3400 î.e.n.
Probele de înot bras au fost introduse în programul J.O. în anul 1904, la Saint-Louis. Sportivii utilizau mişcarea braţelor cu traiectorii largi, fără momentul de alunecare.
-
Olimpice din anul 1924 de la Paris aduc îmbunătăţiri în tehnica tracţiunii de braţe, care s-a executat mai în adâncime, având braţele aproape întinse.
-
Olimpice din anii 1932, de la Los Angeles, şi din 1936, de la Berlin vor aduce ca noutate accentuarea vâslirii cu braţele îndoite, mărind frecvenţa lor.
În jurul anilor 1935, brasiştii duc braţele pe deasupra apei, dând naştere ulterior unui nou procedeu de înot, numit fluture.
La J. Olimpice din anul 1952, de la Helsinki, înotătorii japonezi înoată bras pe sub apă. Acesta a fost preluat de către sovietici, răspândindu-se rapid în toată lumea. Congresul FINA, ţinut în anul 1957, interzice înotul bras pe sub apă în întrecerile oficiale, considerându-l dăunător sănătăţii. Acest procedeu este astăzi bine definit de regulament, pe sub apă acceptându-se doar un ciclu de braţe şi picioare după start şi întoarceri. Dintre procedeele de concurs, înotul bras este cel mai puţin rapid. El a evoluat ca tehnică pe parcursul anilor, punându-se accentul pe acţiunea braţelor şi perfecţionarea împingerii cu picioarele, în mod mai evident.
Astăzi în tehnica acestui procedeu există 2 tendinţe:
-
Un procedeu bras cu imitarea poziţiei pe apă de la înotul fluture, care implică ridicarea umerilor în sus şi înainte, în timpul executării mişcării spre înăuntru a braţelor, capul fiind mult deasupra apei, inspirându-se în timpul porţiunii finale a mişcării spre înăuntru a braţelor şi a primei părţi a revenirii. În timp ce braţele sunt extinse înainte, capul revine în apă. Acest procedeu este superior poziţiei orizontale, mărind mult propulsia, reducând în acelaşi timp rezistenţa la înaintare.
-
Stilul american tradiţional, care este caracterizat de o poziţie orizontală a corpului, bazinul menţinându-se la suprafaţa apei sau aproape de aceasta, umerii fiind în apă pe parcursul întregului ciclu de vâslire. Poziţia corpului prezintă 2 aspecte:
-
În timpul fazei propulsive a mişcării, corpul trebuie să aibă o poziţie hidrodinamică, iar când se realizează inspiraţia, corpul va forma cu apa un unghi cât mai mic, apa ajungând până sub bărbie.
-
În momentul alunecării, corpul trebuie să plutească perfect întins, fără oscilaţii pe orizontală sau verticală, capul scufundându-se până la nivelul frunţii.
Caracteristici principale pentru procedeul de înot bras modern
-
Tracţiunea braţelor prezintă forma unei inimi întoarse. Mişcările sunt ciclice, simultane şi simetrice, executate numai pe sub apă. Vâslirea prinde apa pentru a o trimite circular – accelerat în regiunea superioară a trunchiului. Inspiraţia este întârziată şi urmată de o „plonjare” energică cu capul şi braţele întinse în alunecare.
-
Mişcările de picioare execută vâsliri circulare eliptice, simultane şi simetrice.
-
În momentul respiraţiei, capul se înalţă la terminarea rotirii spre interior a braţelor şi se scufundă după terminarea revenirii braţelor.
În acţiunea braţelor există 2 faze: activă şi de tracţiune. La acest procedeu nu există un drum aerian al braţelor, întreaga mişcare desfăşurându-se sub suprafaţa apei.
Faza activă. Mişcarea braţelor începe spre în afară, fiind întinse la o adâncime de 15-20 cm sub apă. Ele se depărtează lateral până în dreptul umerilor, iar palmele vor fi orientate în afară şi înapoi în formă de cupă. Apucarea apei este făcută prin înclinarea palmelor uşor în jos şi prin schimbarea direcţiei mâinilor, dinspre în afară spre în jos.
Faza de tracţiune. Braţele încep să se flexeze, direcţia mâinilor se va schimba dinspre în afară spre interior, coatele se strâng sub piept, moment în care capul şi umerii se vor ridica în sus şi înainte pentru a respira. Mişcarea mâinilor în sus coboară bazinul, iar gambele încep să se flexeze. Când mâinile se apropie una cu alta, înotătorul întrerupe presiunea asupra apei, impulsul acţiunii ducându-le la suprafaţă, capul şi umerii revenind la poziţia orizontală pe apă.
Faza pregătitoare, în care picioarele întinse se vor aduce depărtate până la lăţimea umerilor, se vor flexa gambele pe coapse, călcâiele pe şezută, genunchii fiind uşor apropiaţi, iar labele vor fi depărtate mai mult decât lăţimea umerilor. Înaintea împingerii puternice înapoi, labele se vor orienta cu călcâiele perpendiculare pe direcţia de înaintare, cu vârfurile spre exterior. Această fază se încheie pe punctul maxim de flexie, cu orientarea spre lateral.
Faza activă. Cu picioarele îndoite şi călcâiele apropiate de fese se începe mişcarea circulară, spre în afară a labelor picioarelor, împingând în jos şi spre înăuntru până când se vor apropia extinse, în poziţie hidrodinamică.
Dacă bătaia picioarelor este executată corect, atunci împingerea spre în jos şi înăuntru a labelor picioarelor va face ca bazinul să se ridice într-o acţiune ca la fluture.
Coordonarea dintre acţiunea braţelor cu cea a picioarelor şi cu respiraţia
Un ciclu de braţe corespunde unei împingeri cu picioarele. Braţele încep vâslirea când picioarele sunt încă întinse şi apropiate, iar corpul pluteşte întins pe suprafaţa apei. În timpul fazelor de tracţiune a braţelor, picioarele se strâng, capul se ridică pentru inspiraţie, bazinul coboară puţin sub nivelul apei. Expiraţia începe în timpul întinderii braţelor înainte şi al împingerii în picioare.
Greşeli frecvente în execuţia mişcărilor în procedeul de înot bras
La poziţia corpului:
-
scufundarea accentuată a corpului determină o rezistenţă mai mare la înaintare;
-
oscilaţiile pe verticală sau orizontală aduc modificări în tehnica tracţiunii de braţe, deci o propulsie mai slabă şi o frânare accentuată la înaintare.
În mişcarea braţelor:
-
vâslirea mult prea laterală, în afară, are ca efect „mângâierea apei”, lipsa de tracţiune eficientă;
-
îndoirea cotelor departe de corp frânează înaintarea;
-
mişcarea braţelor ca la înotul „câinească”, pe linia mediană are ca efect tracţiunea pe loc, frânarea înaintării şi producerea de valuri în faţa pieptului;
-
tracţiunea braţelor prea scufundată jos, în loc de înăuntru, frânează înaintarea şi dereglează coordonarea cu mişcarea de picioare;
-
ducerea braţelor înainte, depărtate între ele şi cu coatele îndoite va scădea eficienţa alunecării şi a tracţiunii;
-
lipsa poziţiei aerodinamice frânează mult mişcarea braţelor şi a picioarelor.
În mişcarea picioarelor:
-
asimetria mişcării de picioare duce la pierderea echilibrului corect pe apă;
-
flexia accentuată a coapsei pe abdomen duce la o frânare foarte puternică a înaintării;
-
menţinerea labelor picioarelor în interior micşorează execuţia propulsiei cu picioarele;
-
depărtarea exagerată a picioarelor în momentul final al împingerii diminuează alunecarea;
-
scoaterea tălpilor la suprafaţă frânează înaintarea, picioarelor lovind în gol.
Greşeli de coordonare:
-
mişcarea braţelor mult prea întârziată faţă de picioare; – menţinerea permanentă a capului sus, peste nivelul apei; – inspiraţii şi expiraţii prea rapide sau insuficiente.
Startul
La acest procedeu, startul se ia de pe blocul de start. Poziţia de plecare, elanul, zborul sunt asemănătoare cu cele descrise la startul de craul. Intrarea în apă se face la o adâncime mai mare, pentru a se permite efectuarea mişcărilor pe sub apă. Conform regulamentului, înotătorul are voie să efectueze pe sub apă un ciclu complet de braţe şi picioare, al doilea ciclu de braţe trebuie obligatoriu finalizat cu ieşirea pentru inspiraţie.
Sub apă mişcările sunt următoarele:
După intrarea în apă, începe momentul de alunecare prin apă cu braţele paralele şi întinse înainte. Spre finalul alunecării începe vâslirea cu braţele, continuată până la apropierea coatelor de piept; de aici palmele nu se duc înainte spre suprafaţa apei apropiate, ci vor împinge de-a lungul corpului pe sub apă, până la întinderea lor completă. După terminarea împingerii, braţele se îndoaie mult prin faţa corpului spre în sus, depăşind nivelul umerilor, apropiindu-se întinse înainte. Picioarele executau un ciclu complet. După terminarea mişcării de picioare începe al doilea ciclu de braţe cu ieşirea la suprafaţă.
Greşeli frecvente la start în procedeul bras:
-
intrarea în apă prea adânc sau prea la suprafaţă;
-
mişcările obligatorii sub apă nu sunt efectuate, vâslirea este prea lungă sau alunecarea nu se mai efectuează.
Greşelile pentru faza de zbor sunt asemănătoare ca la startul de craul.
Întoarcerea
Înotătorul atacă peretele bazinului cu amândouă braţele întinse, cu palmele în acelaşi timp, nu şi la acelaşi nivel, dar obligatoriu menţionând umerii paraleli cu suprafaţa apei. După acest moment, ridică trunchiul, uşurând astfel inspiraţia, se răsuceşte şi se scufundă. O dată cu răsucirea îşi ghemuieşte picioarele, fixând tălpile pe perete, va împinge puternic alunecând, după care efectuează un ciclu complet de braţe şi picioare pe sub apă, la fel ca la start.
Greşeli frecvente la întoarcerea procedeului înot bras:
-
lipsa unei respiraţii corecte înainte de intrarea în întoarcere;
-
ieşirea mult din apă în timpul întoarcerii;
-
propulsarea prea la suprafaţă;
-
atingerea marginii bazinului cu o singură mână; – aruncarea pe sus, pe deasupra apei, a ambelor braţe; – lipsa de coordonare a mişcărilor sub apă.
Precizări din regulamentul FINA cu privire la procedeul de înot bras
-
De la începutul primei mişcări de braţe după start şi întoarceri, corpul trebuie menţinut continuu cu pieptul pe apă şi cu umerii paraleli cu linia apei.
-
Toate mişcările de braţe vor fi simultane şi vor fi executate în acelaşi plan orizontal, fără mişcări alternative.
-
Mâinile trebuie întinse înainte împreună, de la piept şi apoi readuse la piept, peste, la sau sub suprafaţa apei. Cu excepţia startului şi a întoarcerilor, mâinile nu vor depăşi linia şoldului la mişcarea spre înapoi.
-
Toate mişcările de picioare bras vor fi simultane şi se vor executa în acelaşi plan orizontal, fără mişcări alternative.
-
Labele picioarelor trebuie să fie întoarse în afară la faza propulsivă. Mişcările forfecate, în formă de „mişcare fluturată” sau delfin nu sunt permise. Spargerea suprafeţei apei cu laba piciorului este permisă, în afară de cazul când este urmată de o mişcare în jos de delfin.
-
La fiecare întoarcere şi la sosire, atingerea peretelui se face cu ambele mâini simultan, la, deasupra sau sub suprafaţa apei. Umerii trebuie să rămână orizontali cu suprafaţa apei, până în momentul atingerii.
Capul poate fi scufundat după ultima tracţiune de braţe înainte de întoarcere, cu condiţia ca el să fi spart suprafaţa apei într-un anume punct pe parcursul ultimei tracţiuni complete sau incomplete care a precedat atingerea peretelui.
-
În tot timpul unui ciclu complet de braţe şi al unei mişcări de picioare, o parte a capului înotătorului va trebui să spargă suprafaţa apei, cu excepţia momentului de după start şi după fiecare întoarcere, când înotătorul poate face o mişcare completă de braţe (depăşind linia şoldurilor) şi o mişcare de picioare, cu scufundare completă. Capul trebuie să spargă suprafaţa apei înaintea executării celei de a doua mişcări de braţe.