Lectie de inot
Tehnica procedeului Fluture
În competiţiile oficiale, este cel mai nou procedeu.
În anul 1935, s-a înotat fluture cu mişcarea de picioare bras. Primul înotător care a înotat în acest fel a fost americanul Jack Sieg. Procedeul nu a fost omologat. Fiind un procedeu obositor, a avut puţini adepţi. Înotătorii de „bras” îl utilizează cel mai mult. S-a înotat fluture cu mişcarea de picioare bras, la Jocurile Olimpice din anul 1948, de la Londra, şi la Jocurile Olimpice din 1952, de la Stockholm. În anul 1953, acest procedeu a fost omologat, înotându-se cu braţele fluture şi mişcarea de picioare asemănătoare delfinului. Primul înotător de delfin a fost Gyorgy Tumpek (Ungaria) care a stabilit şi recordul mondial. El executa 2-3 ondulări la un ciclu de braţe Maghiarul Tumpek a executat mişcarea picioarelor delfin, urmare a faptului că-i lipsea laba unui picior.
La Jocurile Olimpice din Melbourne (1956), toţi participanţii în probele de fluture au înotat delfin. Acest procedeu a devenit astfel al doilea procedeu de viteză. Contribuţii în dezvoltarea tehnicii procedeului fluture au adus înotătorii australieni, germani, americani, japonezi, ruşi. Americanul Mark Spitz a accentuat rolul tracţiunii braţelor, reducând ondulaţiile corpului. La noi în ţară, primul care a avut recorduri de valoare la delfin a fost Alexandru Popescu, în anul 1953.
Caracteristicile principale ale procedeului de înot fluture
Braţele execută mişcări ciclice, simultane, simetrice, vâslirea urmează un contur asemănător unei „găuri de cheie” sau al unei clepsidre, sau desenul a două litere „S”, faţă în faţă.
Ondulaţiile sunt simultane, de preferat simetrice.
Capul şi respiraţia determină o ondulaţie corectă, intrând în apă înaintea trecerii braţelor peste umeri şi ieşind din apă (pentru inspiraţie) înaintea terminării vâslirii.
Poziţia corpului este orizontală pe apă cu faţa în jos. Nu avem ca la celelalte procedee un moment când corpul va pluti cu picioarele şi braţele întinse.
În timpul înotului, corpul înotătorului execută mişcări ondulatorii. Mişcările de braţe şi picioare sunt asemănătoare craului, cu deosebirea că ele sunt simetrice şi simultane. Cu toate ondulaţiile pe care le execută un înotător, el trebuie să fie cât mai la suprafaţă, cu bazinul cât mai puţin desprins de aceasta.
Mişcarea de braţe are, ca şi la craul, 2 faze: acvatică şi aeriană.
Faza acvatică are următoarele momente: 1. apucarea apei, 2. tracţiunea, 3. împingerea.
Intrarea braţelor în apă se face în linie sau uşor în afara liniei umerilor. Muchia mâinilor pătrunde în apă cu minimă rezistenţă. La intrarea mâinilor în apă, capul trebuie să fie scufundat puţin sub suprafaţa apei. Imediat după intrarea în apă, mâinile se vor mişca spre înafară şi apoi pe o traiectorie circulară, până când vor depăşi linia umerilor, unde are loc apucarea apei. Aici se va termina mişcarea în jos a primei părţi.
După ce mâinile trec de punctul cel mai adânc, braţele se îndoaie din coate, urmând începerea tracţiuni – a mişcării spre înăuntru, palmele, coatele continuă vâslirea până ajung la linia umerilor, palmele neatingându-se pe linia mediană.
În formă de căuş, palmele schimbă orientarea mâinilor dinspre în afară şi înapoi, spre înăuntru. Mişcarea spre înăuntru este o mişcare puternic propulsivă.
Viteza mâinilor este accelerată spre înăuntru în sus şi înapoi, de la început până la sfârşitul mişcării.
În timpul tracţiunii, se efectuează expiraţia, la început pe gură apoi pe nas. În această fază, braţele descriu un „S” dublu spre linia mediană. Picioarele ajung în poziţia lor cea mai joasă.
Mişcarea braţelor continuă printr-o împingere care se efectuează până la nivelul şoldurilor şi se termină la nivelul coapselor spre înapoi, în afară şi în sus spre suprafaţă. În timpul fazei de împingere, corpul şi capul înotătorului se ridică, iar în clipa în care gura a ajuns la suprafaţa apei se efectuează inspiraţia.
Capul în ultimul timp se întoarce lateral, asemănător ca la procedeul craul. Momentul inspiraţiei coincide cu faza de împingere şi prima jumătate a drumului aerian al braţelor.
Faza aeriană a mişcărilor de braţe
După încetarea mişcării de împingere a apei la nivelul coapselor, urmează ducerea braţelor înainte prin lateral deasupra apei. Printr-o mişcare de rotare a umerilor, braţele ajung în dreptul lor. La trecerea de linia umerilor, se va expira în apă, aplecând capul înainte, în acelaşi timp cu ridicarea şoldurilor, coapselor şi gambelor.
Mişcarea picioarelor (Bătaia delfinului)
Picioarele execută o mişcare asemănătoare cu aceea de craul pe piept, însă cu o bătaie simultană.
Mişcarea nu se execută din articulaţia coxo-femurală, ca la craul, ci este rezultatul mişcărilor pe care le execută înotătorul de sus în jos şi de jos în sus cu şoldurile, reprezintă rezultatul acţiunilor ondulatorii ale întregului corp al înotătorului.
Pentru a fi eficiente, mişcările ondulatorii ale umerilor şi bazinului trebuie coordonate cu cele ale picioarelor. Se disting două faze:
Faza descendentă a picioarelor reprezintă mişcarea activă care propulsează uşor înainte. Picioarele se vor flexa pe apă până la întinderea lor.
Faza ascendentă este faza pasivă pregătitoare, care se realizează prin ducerea simultană a picioarelor înapoi, flexând gamba pe coapsă.
Coordonarea dintre braţe şi picioare
La un ciclu de braţe se vor executa două mişcări de picioare.
Prima bătaie, cea propulsivă, se va face în momentul intrării braţelor în apă. A doua, cea de sprijin, fiind mai uşoară, se va face o dată cu scoaterea braţelor din apă, în momentul împingerii. La un ciclu de braţe, se poate face şi o singură bătaie de picioare.
Greşeli în execuţia mişcărilor la procedeul fluture Greşeli ale poziţiei corpului în apă:
ondulaţii prea mari sau reduse în plan vertical;
menţinerea mult prea ridicată a trunchiului;
scoaterea prea accentuată a bazinului pe deasupra apei.
Greşeli de braţe:
– ducerea braţelor mult prea întinse sau mult îndoite din cot pe deasupra apei;
lipsa de apucare a apei;
tracţiunea braţelor mult în lateral;
intrarea capului în apă după intrarea braţelor;
lipsa împingerii finale, prin scoaterea braţelor rapid la suprafaţă.
Greşeli în bătaia picioarelor:
faza activă nu este coordonată cu mişcările ondulatorii;
flexia accentuată a coapsei pe bazin;
târârea picioarelor, cu lipsa fazei de împingere;
executarea mişcării numai din genunchi;
poziţia înafară a labelor picioarelor;
picioarele mult depărtate în timpul ondulării.
Greşeli de coordonare;
extensia prea mare a trunchiului în momentul inspiraţiei, cu ridicarea lui aproape de verticală;
lipsa de ritm între braţe şi picioare.
Toate aceste greşeli au ca urmare frânarea înaintării, precum şi apariţia mai devreme a oboselii, ca urmare a efortului muscular depus.
Startul
Startul de la înotul fluture este identic cu cel de la înotul craul. După efectuarea startului, la procedeul fluture, drumul prin apă este mai lung, înotătorul executând mai multe mişcări ondulatorii ale braţelor şi ieşirea la suprafaţă.
Întoarcerea la procedeul fluture
Întoarcerea este asemănătoare cu aceea de la procedeul de înot bras, cu deosebirea că atacul peretelui se face cu palmele în acelaşi timp şi la acelaşi nivel, iar drumul prin apă este mai adânc. Se fac una sau mai multe mişcări ondulatorii ale picioarelor, o vâslire completă cu braţele, urmate de ieşirea la suprafaţă.
Greşeli frecvente în timpul întoarcerii, la fluture, au fost descrise la capitolul înotului bras, iar cele de start la capitolul înotului craul.
Respiraţia la procedeul de înot fluture
Când braţele finalizează mişcarea acvatică, spre înăuntru, faţa iese la suprafaţa apei pentru inspiraţie, iar când braţele ajung în faza aeriană, trecând de linia umerilor, capul se apleacă în faţă, executând expiraţia.
Prevederi ale regulamentului la procedeul fluture
Corpul trebuie menţinut cu pieptul pe apă, paralel cu suprafaţa apei, de la începutul primei mişcări de braţe, după start şi după fiecare întoarcere şi trebuie să rămână în această poziţie până la sosire. Nu este permisă răsucirea pe spate în nici un moment.
Ambele braţe trebuie să fie duse înainte, pe deasupra apei şi aduse înapoi simultan.
Toate mişcările picioarelor trebuie să fie executate simultan. Sunt permise mişcări de ridicare şi coborâre în plan vertical şi simultan ale membrelor inferioare.
Nu este obligatoriu ca picioarele sau labele picioarelor să fie menţinute la acelaşi nivel, însă nu se permit mişcări alternative.
La fiecare întoarcere sau sosire, peretele va fi atins cu ambele mâini simultan, la, deasupra sau sub nivelul apei.
La start şi întoarceri, înotătorului i se permite să efectueze una sau mai multe mişcări de picioare şi o tracţiune de braţe sub apă, care să-l aducă la suprafaţa apei, dar nu are voie să depăşească limita a 10 m.
Înotul mixt
Înotul mixt a fost introdus ca probă în anul 1953. La Tokio, în 1964, s-a introdus proba de 400 m mixt individual, iar la J.O. din 1968, proba de 200 m mixt individual. Derularea probei se desfăşoară corespunzător tehnicii fiecărui procedeu. Cea mai bună specialistă a României rămâne Beatrice Câşlaru, deţinătoarea recordului naţional.
În probele de mixt individual, înotătorul trebuie să acopere distanţa înotând în toate cele patru procedee, în următoarea ordine: fluture, spate, bras şi liber.
În probele de stafetă mixt, înotătorii trebuie să înoate cursa înotând, fiecare, câte unul din cele patru procedee, în următoarea ordine: spate, bras, fluture şi liber.
Încheierea fiecărei distanţe parcurse într-un procedeu se consideră ca sosire şi, deci, este necesară respectarea prevederilor regulamentare privind sosirile.