Sari la conținut
Cursuri inot copii » Cursuri inot » Blog » Lectie de inot: respiratia la inot

Lectie de inot: respiratia la inot

Lectia de inot
Respiraţia înotătorului

În mod obişnuit, actul necesar al respiraţiei pulmonare este executat inconştient, fără intervenţia voinţei; mecanismul nervos al respiraţiei funcţionează în virtutea automatismelor înnăscute. Pentru a realiza coordonarea mişcărilor respiratorii cu mişcările specifice înotului, intervenţia voinţei este absolut necesară. Este vorba de deprinderea motrică, deci de un fenomen de învăţare, prin care comanda voluntară înlocuieşte comanda automată a mişcărilor respiratorii.

După ce procedeul de respiraţie a fost însuşit şi modelul de execuţie a fost depozitat în sistemul nervos central, controlul voluntar dispare treptat, respiraţia executându-se în timpul înotului, după un nou automatism dobândit.

În timpul înotului, respiraţia pare să se desfăşoare continuu, există totuşi momente de apnee (aerul este menţinut în plămâni) atunci când toracele este blocat. Ea este intercalată între respiraţie şi expiraţie, mai ales în probele rapide, când respiraţia se efectuează la două cicluri de braţe.

Aceste blocaje toracice (apnee prelungite) le întâlnim la  înotătorii foarte avansaţi în probele pe distanţe scurte.

Inspiraţia acvatică se execută mai repede, decât pe uscat, momentul prielnic fiind relativ scurt. Ea se efectuează pe gură la nivelul apei şi este caracteristică înotului sportiv.

Expiraţia, în mod normal este un act pasiv, ea devine activă în timpul înotului, deoarece trebuie învinsă presiunea hidrostatică, excepţie făcând respiraţia la înotul pe spate. Ea se execută cu intensitate progresivă, aerul fiind expulzat la început mai mult pe gură, apoi pe nas. În mod obligatoriu ea va fi efectuată complet. La înotul fără respiraţie, plutirea este mai bună, datorită poziţiei pe apă. Acest exerciţiu este folosit în pregătirea pentru corectarea tracţiunii mişcărilor de braţe.